In
ultima clipa m-am decis asupra tarii africane pe care urma sa o vizitez, iar
alegerea norocoasa a fost Namibia, deoarece ma atragea ideea de a explora
vastul desert Kalahari. Pot spune ca Namibia pare a fi o tara unde timpul parca
a stat in loc, insa in sens pozitiv, deoarece omul nu si-a lasat amprenta peste
tot, la fel ca in alte tari. Sunt mii de km de natura in care flora si fauna se
dezvolta in mod corespunzator, iar aici oamenii nu fac nimic altceva decat sa
le protejeze.
Dupa
ce am petrecut 10 zile in vacanta in Namibia pot spune ca m-am intors acasa mult mai
relaxat. Am fost cazat la hoteluri si resorturi de 3 sau 4 stele unde am avut
parte de conditii foarte bune. Personalul era foarte politicos si chiar imi
oferea sfaturi cu privire la cele mai accesibile locuri ce meritau vizitate.
Nu
mi-am dorit sa ma aventurez chiar in inima tarii pentru ca stiam ca pot aparea
si situatii neprevazute, fiind ca am auzit la alti turisti care au ajuns acolo
si li s-a stricat masina, fiind nevoiti sa astepte cateva ore bune pana sa
primeasca ajutor. Cu toate acestea, Namibia este una dintre cele mai bine
dezvoltate tari africane, care pune pret si pe turism, astfel ca oameni din
toate colturile lumii vin aici sa exploreze frumusetea naturala. Majoritatea
agentiilor de turism ofera pachete accesibile care includ vizitarea mai multor
tari din Africa, printre care si Zimbabwe sau Botswana, iar un tur al acestora
reprezinta chiar un vis ce merita implinit.
Am
mers cu masini 4x4 destul de vechi prin parcuri si rezervatii naturale si a
fost un sentiment foarte placut sa poti vedea animalele salbatice cum traiesc
in mediul lor. A fost o experienta cu adevarat unica pe care imi doresc sa o
retraiesc, insa in alta tara africana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu